duminică, 1 noiembrie 2015

Poate de aceea urcăm Everestul. Nu de nebuni.
În limitele regulilor, în confort, pierdem ceva esențial. I-am căutat îndelung un nume, încă nu l-am găsit.
Știm adevărul. Îl simțim. Știm când greșim. Conștiința e îngropată, ca istoria la Sarmisegetuza. Fiecare dintre noi dezgropăm câte-o comoară pe rând, atât cât putem conserva.
Nu sunt convinsă că această putere se poate învăța. Am sentimentul că oamenii vorbesc în zadar.
Legile sunt făcute pentru a susține o societate, considerată cel mai bun mod (cel mai puțin rău) în care ființele pot conviețui. Respectarea lor nu înseamnă nimic dacă nu gândim.
Renunțăm, uneori, să ne supunem, jucăuși ne mândrim cu micile viclenii.
Ne lăsăm, încrezători, în plasele țesute de reguli, siguri pe mâine.
Efortul extrem al urcușului la 8000 de metri este efortul de a gândi. Zi de zi.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu