duminică, 16 august 2015

„Joi, 16 iulie 2015, Istrate Virginia a primit o scrisoare”, mi-am notat.
Mama și fratele ei au fost internați, apartamentul a fost vândut. L-a cumpărat un băiat care a pus în saci toate urmele. Sacii au stat o vreme grămadă la ghenă, apoi au fost aruncați.
Istrate Virginia avea în grijă pe mama și fratele ei, bolnavi la pat.
Din când în când ne întâlneam pe palier. Vorbea zâmbind. Mă intimida; aveam impresia că rămâne în urmă ceva nespus.
Eram ocupată, vecinii la fel, ne mai vedeam la ghenă sau la lift.
Într-o zi, Manuela venea cu Seli și Gria de la plimbare. „Hai să bem o cafea!”, i-am zis.  A lăsat cățeii în casă și a venit (eu am pisici).
„Acum o săptămână a murit Virginica”, mi-a zis. „I-a fost rău într-o zi, a luat-o Salvarea. În trei- patru zile s-a dus, avea cancer. L-am întrebat pe fratele la ce spital au dus-o, dar nu știa sau nu a vrut să-mi spună”.
Au trecut doi ani de atunci, poate trei. Istrate Virginia a primit o scrisoare. Poștașul nu i-a găsit numele pe căsuța poștală, deși numărul corespundea. I-a lăsat-o sus, pe căsuțe. Numele ei era scris mare și clar. O vreme a stat rezemată de perete, privind cum intram și ieșeam, vecinii ei care abia au cunoscut-o.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu