duminică, 30 august 2015

Duminică. Liniște. În parc se aud frunzele. Câțiva oameni trec fără sunet. Iarbă cosită.
Ficțiunea mea e atât de frumoasă, o pun la presat într-un zâmbet.
Pe alee se mărește umbra unei frunze căzătoare.
Am grijă de toate cuvintele.
Tăcerea se prelinge în zare, ajunge la blocuri. Balcoanele cad, răpuse de patima desfrunzirii.
În realitate este mai bine. Nimeni, nimic nu te poate dezamăgi. Cu ce drept? Fiecare este o parte din adevăr.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu