marți, 3 februarie 2015

Dintre toate, mi-am găsit să iubesc o pisică. Dar tot e bine că nu m-am atașat de o molie care se oprise două zile pe lampadar. E amuzant că o numesc „pisică”, uneori mă amuz când mă numesc „om” deși abia înțeleg ce înseamnă asta sau nu înțeleg deloc. Nu am multe de spus, nu esențialul, cuvintele sunt ce sunt. Dacă mă nășteam în Africa, poate-ar fi fost o maimuță Acum, după ce am cunoscut una, mi se pare și acest cuvânt amuzant, căci maimuța era foarte serioasă iar eu mă purtam caraghios. Făcuse o gaură în acoperișul de paie, prin care cobora în balcon. Se lipea de geam, își punea mâna streașină, se uita în camera și mă striga: i i!
Din cauza acestei pisici, iubesc tot ce respiră, tot ce-i viclean, plângăcios, alintat, agitat, moale cârpă.
Doarme colac. Îl iau așa, împăturit, îl așez pe piept. Mă încălzește, așa că-l răstorn într-o parte, dar el (e motan) se agață de pulovăr.
Dimineața devreme privim păsările. Trec de la stânga spre dreapta șiruri de ciori. Uneori vin de sus, cad pe soare, cu burți luminate pe cerul lăptos, și pare o clipă că ninge cu fulgi mari, argintii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu