vineri, 6 februarie 2015

Dintre slăbiciuni, cea mai urâtă îmi este mila.
Acea sângerare a inimii „superioare”, romantică, cvasiplacută, care  se lasă cu manifestări de „bunătate” însoțite de un discret reproș.
Fără glumă, mila poate fi traumatizantă. O trăiesc, schilodită sufletește, de câte ori văd un câine pe stradă, pierdut printre noi, hingherii.
Lupt împotriva acestui sentiment. Ca multe altele, poate toate, izvorăște din necunoaștere.
Puținul pe care îl gândim trage neobosit concluzii.
Un Om a predicat-o pe munte. Eu l-am auzit vorbind despre încredere, blândețe, respect și toate celelalte implicate în uriașul efort uman de a înțelege.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu