sâmbătă, 21 iunie 2014

Era o carte de povești cu desene în albastru deschis și galben pal.
Inițial, m-au dezamăgit, cum obișnuiesc să facă lucrurile pe care nu ni le dorim încă.
„Ce-nseamnă asta?? Cât de frumoase sunt cărțile cu imagini colorate normal.. Unii oameni nu știu ce fac. Hai, schițele alb- negru au farmecul lor, cu imaginație umpli lumi de culori..”
Apoi, am răsfoit-o iar. Și iar. De fiecare dată, mă contraria. Nu înțelegeam. Aveam sentimentul că pierdusem ceva, demult, jumate vară, jumate ceva neînchipuit de frumos, risipit la trezirea din somn, și asta mă întrista.
Copiii află lumea din detalii ascunse. Surprinși, constatăm că nu lumea noastră. Nu înțelegem. Nu-i putem învăța.
Putem face însă cel mai frumos lucru, după mine: putem înnoda lume cu lume, șir infinit- îi putem inspira.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu