duminică, 4 mai 2014

Primul gând a fost că e sâmbătă. Fără muncă. Trebuie să..
Am închis ochii. Ființa asta, căreia gândurile îi amintesc ce are de făcut, este o simplă întâmplare. Creație a celorlalte întâmplări.
Ignor contextul faptic care m-a adus aici și constat că nu trebuie nimic.
Apuc de ciuf două legături de morcovi și ies pe balcon. Am scos băncuța, două perne mari colorate și una mică pe care doarme Mica.
Păsările se răsfață. Se lasă moi pe vânt, plutind cu vârfurile aripilor ridicate. Abia se mișcă.
Teiul stă cu pielea albă a frunzelor întoarsă spre lumină. Prin ferestrele închise, poți auzi clinchetul unor bănuți de argint.
Nu știu ce fel e copacul vecin. Din el zboară, învârtindu-se, elicoptere. Frunzișul lui e des și pufos. Vântul îl răvășește ca pe un pămătuf uriaș.
Morcovii se curăță greu. I-am luat acum trei zile și s-au cam stafidit. Dar sub coaja moale sunt portocalii și umezi.
În aer zboară o ninsoare în sens invers, spre norii albi. Plopii, vinovații, se lungesc rușinați.
Duc morcovii și mă întorc să tund grâul. Îi dau un pahar cu apă.
Alături de morcovi, pun în storcător două mere, unul verde și unul roșu, pe care le stropesc cu portocală. Storc portocale, o mandarină, și le amestec.
Râșnesc cafeaua, fierb apa, o amestec, o presez și o torn în pahare groase.
E încă devreme, trecutul nu m-a ajuns din urmă. Mă întind în pat, Pisu ridică o pleoapă. E cald și moale- cârpă.
Deschid „Roma” de Indro Montanelli, servesc un fursec cu stafide, și, la adăpostul plapumei albe stropite la un colț cu esență de lavandă, citesc istorii sângeroase.

2 comentarii: