luni, 7 aprilie 2014

Cuvintele aleargă în cerc, se desfășoară în sus, fuior de tornadă.
Când am învățat atâtea cuvinte?
Somnul mă îneacă în cerneală. Scriu rânduri- rânduri care dispar, pereții mănâncă litere.
O potecă subțire, albită de lună, îmi fărâmițează pâine.
De ce mă împart?
De la cafea mi se trage, mireasma râșnită mi-a strecurat teamă în ceașcă.
În ochi de tornadă urcă fluturând rădăcinile.
Nu înțeleg și mi-e teamă că nu o să înțeleg niciodată. Clipind și râzând, te privesc. Ți-aș da toată lumea asfaltată, curățată de stări, și m-aș întinde ca un verde la soare.
Când deschid ochii, să uit tot ce am văzut în vis și să cânt în câmp, cu cocoșii, CUCURIGUUU!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu