duminică, 30 martie 2014

În cameră am așezat, după multe analize, masa în locul cel mai potrivit.
În față, fereastra deschisă dă într-un ficus. În dreapta, am înălțat un lampadar. În stânga, pe calorifer, doarme Pisu, iar Mica lângă urși, pe pervaz.
Stăm toți în pat și ne uităm spre fereastră- ce loc minunat!
N-am citit un rând la măsuță, n-am scris un cuvânt.
Cuvintele zboară în altă lume, doar umbra și-o lasă aici.
Dacă nu aș gândi viața, aș fi la fel de perfectă ca Pisu?
La asta mă refeream- în loc să întind rufe, prind gânduri de frânghii.
Prostii! De copil ești învățat să gândești. Pentru o viață mai bună, pentru progres.
Atâta amar de lume care te-nvață cum să mergi înainte.. trebuie că știe ceva.
Căscând un cârlig, îmi amintesc de măreție. Când eram copil, orașul meu se întindea pe câteva lumi. Străzile erau luminate de sori.
Apoi am aflat că toate încap într-un cuvânt. Metaforă. Nimic mai mult.
Au urmat clasificările, definițiile, principiile, legile, istoria.
Ne vindecăm de moarte gândind.
Sunt zile în care obosesc să fiu om.
Ies din casă și stau pe pământ ca un câine. Privesc și ascult.
Două rațe sălbatice se scufundă pe rând. Una e colorată, cealaltă maro.
Pleosc, pleosc, vânt.
Un bărbat gras se chinuie să-și fotografieze cățelul lângă o tufă de flori.
Nu reușește, cățelul e foarte mic și fuge prin iarbă înnebunit.
Un tată cu voce clară le vorbește copiilor cu elocvență. Băieții au nume care se termină în „or”.
Cum au intrat în parc, au lăsat bicicletele. Cel mic scapă în iarbă și fuge privind temător peste umăr. Cel mare se plimbă singur pe alee, gesticulând, cu spatele drept.
Rața maro a prins un pește.
Două ciori vin pe mal. Beau apă, se spală.
Lacul se luminează. Rațele au ieșit, lipăind, cu labe curate, portocalii.
Vântul umflă pomii albi înfloriți.
Nins de petale subțiri, un cântec de cuc mă face să plâng.
Îmi doresc să mă vindec de moarte trăind.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu