duminică, 9 martie 2014

Dimineața cu miros de lapte și fulgi de nori albi nu rezistă mult. Se topește tulburată de gânduri. Ca de obicei, trece o amintire și le pierde pe drum (nu este exclus să le arunce intenționat din buzunare, unul câte unul, borne pentru întoarcere sau călăuze pentru alte amintiri).
Cu mulți ani în urmă, Mihnea a aruncat cuvintele în gol, când lecția de engleză stagna sub impresia unei reflecții despre lecția de engleză:
„Poți învăța engleză spălând vase în Anglia și corectându-te pe parcurs sau învățând engleza cu un profesor în România și corectându-te pe parcurs”.
Acum văd că drumurile aveau în comun greșelile.
Și mă gândesc că viața pare o înlănțuire de greșeli, mergând spre ce ne este ascuns.

Să le uităm? (Să ne iertăm?)

Cred că fiecare ne recunoaștem greșelile, chiar dacă le ascundem sub calote polare.
Nimeni altcineva nu le știe (cel puțin nu pe toate).
Pe cele mai multe le facem când suntem tineri și nu ne cunoaștem.
Ni le amintim atât cât să putem trăi. Supraviețuirea e un scop bun. De fapt, nu. E îndreptățit.
În fața certitudinii compromisului, soluția e să te poți recunoaște.
Să poți prevedea o greșeală și să te oprești sau, când accepți riscul, să te asiguri că vei putea trăi cu ea.
Că nu o vei uita.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu