sâmbătă, 22 februarie 2014

TFB8. La schit.

Cum iese din Calbor, șoseaua se lasă pe sub copaci înalți cu rotocoale de vâsc. 
Din culmea dealului, după ce treci de ei, se întinde valea, sub ochii unei cruci. 
În dimineața aceea, era umplută cu un nor de ceață, mare cât un sat.
Am trecut prin el, ocolind cu șoseaua copaci răsfirați. Păsări mari își luau zborul. 
Dincolo de Șinca Veche, oile își urmau drumul fără sfârșit. Un câine alb ne-a preluat și ne-a dus la Templul Ursitelor. O biserică veche de mii de ani, săpată în stâncă. Se spun multe despre acest loc. Nu l-am vizitat. Am fost răpită de-un șir subțire de trepte care m-a scos printre copaci sus, lângă schit. Era o liniște cum nu mi-a fost dat să ascult. Fiecare pasăre se auzea clar. Pițigoii galbeni aureau copacii. Prin desiș de pini, străluceau munți albi. 
Chibzuind pe-o buturugă, mi-a trecut prin cap că acest loc ar fi minunat pentru un tribunal. La Unirii, pe Splai, să se-ngroape în rugă și cugetare un schit. 
„V-o plăcut sus?” întreabă cu mândrie un cioban.
„Daa, foarte mult! Liniște..”, îi răspund.  
„Daa, liniște”. Privește departe. „N-am mai urcat de vreo trei ani”.



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu