vineri, 7 februarie 2014

Oameni curați

Nu știu cum să spun asta fără să pară că o știu sau o cred și o împărtășesc altora, necunoscători sau uitători.
De fapt, în fiecare zi aflu.
Ceea ce cred este ceea ce sunt. Dacă tu, Altul, ai fi ca mine, aș putrezi ca o bărcuță clătinând pe loc într-o băltoacă.
Ceilalți mă inspiră, nu mă conving. La rândul meu, nu vreau să schimb convingeri. Poate îți amintesc de ceva, acum sau când va veni timpul ca un cuvânt de-al meu sau o tăcere sa-ți înflorească în minte. Poate acestea vor muri. Și într-un caz, și-n celălalt, eu rămân neschimbat.
Noi, oamenii, suntem liberi.

Aceste scurte explicații mă încurajează să povestesc ce gânduri mi-au trecut prin minte în timp ce stăteam la coadă la Spălătorie&Curățătorie, așteptând să ridic o haină.
În fața mea, o doamnă cu o fetiță de 10-12 ani.
După ce fata de la recepție, brunetă, cu părul lung, ondulat, obosită (era târziu), i-a capsat doamnei eticheta hainei primite la curățat, a invitat-o să înșire pe masă plasa de rufe curate aduse pentru călcat.
Doamna a schițat un gest de oroare la primul contact al unui cearșaf cu masa albastră ce despărțea consumatorii de serviciul prestat, realizând că aceasta fusese în mod repetat folosită pentru capsarea/etichetarea rufelor murdare aduse la spălat&curățat.
-Doamnă, dar nu aveți un spațiu unde pot pune rufele curate?
-Nu, asta e singura masă.
-Dar sunt microbi, lumea a pus aici rufe murdare!
-Doamnă, ați venit aici într-o unitate publică.
-Dar nu pot să pun rufele curate aici!
Fetița observă exasperată cum serviciul stagna. Mama stătea cu rufele în aer, fata de la recepție, încruntată și roșie ca racul, răsfoia un carnet cu chitanțe, iar în urma mea se adunaseră patru-cinci oameni.
-Haide, mamă, pune-le odată!
-Tu taci, că nu e treaba ta!
Neașteptat, fata brunetă scoate de sub tejghea, ca pe un iepure alb dintr-un joben, un flacon de dezinfectant și în două secunde rezolvă problema. 
Pentru ca înfrângerea să nu fie totală, presară printre gesturile caracteristice capsării/etichetării scurte considerații, de ordin general, privind spălarea&curățarea:
-Într-o unitate publică nu e ca acasă. Rufele se spală amestecate cu ale altora. Nu poți avea pretenții. Toată lumea știe.

Impresia mea a fost că fata de la recepție a primit, pe un ton categoric și indignat, o solicitare evident justificată, dar care a luat-o total pe nepregătite. 

Fiecare facem câte ceva.
Știm cum lucrurile cresc, se adună și se luminează în timp, rând pe rând, până când le putem vedea.
O „greșeală” poate fi un lucru încă neînvățat.

A înghiți lama de foc a mâniei nu-i atât de greu precum pare, iar vătămarea, ca într-o scamatorie, este iluzie.
Copleșit de mânie, nu poți raționa. 

Nu știi niciodată ce gândește celălalt! 
Persoanele apropiate sunt iubite și respectate cu adevăr. Dar a fi alături de ele, chiar în ceva care nu ne este pe plac, este la fel de important ca adevărul.

Fiecare gest, cuvânt, atitudine este un prilej de a educa un copil.

Nimic nu e perfect. E normal așa.
Nimeni nu e vinovat. Dacă ar fi după mine, aș scoate acest cuvânt din dicționar. Pentru că nu e după mine, aș spune atunci că toți suntem vinovați. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu