miercuri, 26 februarie 2014

Coșmar

Mă împrietenisem cu un cățel complet îmbrăcat în lână gri cu dungi negre. Când deschidea botul, puteai observa o bucățică de lână roz. Coșmarul a început când am realizat că, deși drăguț, cățelul viu de lână era anormal. M-am dus la stăpâni. „De ce este îmbrăcat cățelul în lână?” A început o poveste cum numai în vis se putea întâmpla. Până la urmă, s-a terminat cu bine. În trecut, cățelul pățise ceva, dar în prezent, sub costumașul de lână, era complet reparat.
Când m-am trezit, dimineața se desfășura evantai. Ploaia recita răbdarea unui cactus gheboșat. În raftul de cărți plutea lumina unei căni cu ceai. Pisu îmi dormea greu pe piept. Mustățile îi tremurau. Visa. Noi, oamenii, nu dormim pe animale mari. Stropii sunau curat, a repetiție, ca și cum timpul, nu norii, ar fi plouat.
singurătate
Acesta este numele lipsei iubirii. Un nume comun.
Ființe îmbrăcate în lână.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu