vineri, 3 ianuarie 2014

La un moment dat am uitat că citeam, cartea fiind așezată pe masă, și am ridicat privirea, obosită de stat aplecată, citind încă, așa cum se-ntâmplă când cărțile bune nu sunt doar citite, ci și scrise deodată, căci știi deja tot ce afli și nu-i cu putință ca alt om să te cunoască atât de bine- îți spui, chiar dacă nu cu aceste cuvinte, ci ești fericit, te miri și te-auzi vorbindu-ți din carte. 
Eram în bucătărie, ceea ce-nseamnă aragaz, frigider, chiuvetă, bufet, scaun și masă, raft pe perete și poliță adunate sub alte obiecte mai mici și mai colorate. 
Atunci, fiind cu mintea departe, le-am văzut pe toate- cum să zic.. separate, de parcă erau stricate, absurde, nefolositoare. Să-mi fie cu iertare- simple obiecte.
Nu știu Pisu sau Mica (deși ea este o pisică grasă, cuminte, dar lipsită de imaginație) dacă văd în această casă mese, scaune, covoare sau un imens teren de joacă, cu locuri secrete calde și moi pentru dormit, dar eu, cu minte de om, nu văd nimic altceva decât culoare, căldură și alte bucăți mici de suflet. Acestea se mișcă tot timpul, alunecând ca un fluviu sau o eșarfă lungă în vânt.
Lucrurile sunt ceea ce suntem, sau cum suntem sau ce vrem să fim, apropo de asta îmi aduc aminte prima dimineață în Bruges- case vechi, berării cu uși de lemn, magazine colorate, școli de cărămidă, calești, ciocolaterii- când am plâns ca smintita preț de-o stradă sau două, om destul de matur, dar nepregătit să dau nas în nas, în plină realitate, cu poveștile pe care le închipuiam de copil ca fiind în trecut.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu