miercuri, 22 ianuarie 2014

De câte ori citesc Dostoievski am un sentiment ciudat prin noutatea lui repetitivă. De fapt eu sunt de vină, de fiecare dată îl uit, mă adaptez griului, micului, rotiței, prinsă în măcinarea de pâine și de timp. Sentimentul este de primenire (oare l-aș mai avea dacă nu l-aș pierde?).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu