joi, 19 decembrie 2013

Ridici deodată ochii și vezi. Lucrurile de zi cu zi: găina de lână din geam, orhideele lui Miron, ștergarul Dianei din pânză de casă, rufele puse pe calorifer la uscat, fotoliul lui Pisu. 
Pisicile astea- ce grele atârnă acum- îmbibate de zile, de somn și iubire, pe canapea.  
Mai ții minte, Ruxi, cum a apus ziua aia atunci, după colț, înecată în mare, sau noi eram înecați în pulberea soarelui fărâmat în piua de stânci? A fost o zi bună, ca zilele bune de care nu știi până nu se duc în trecut. Ce iluzie zdrobitoare acest „timp”, câte cuvinte n-au sens și totuși ne îngrădim-
curte în curte-
în curte-
în curte-
la nesfârșit,
Găina de lână a fost denumită formal „Kaliakra”, dar ea- fiind toată gri cu excepția crestei de-un roșu aprins, și pe deasupra croșetată impecabil, rând după rând- este diferită de celelalte găini și de alte amintiri care-ar putea evoca apusuri în mare din Kaliakra. 
Și atunci- mă întreb- dacă „visele găinilor întunecă pomul”, nu e posibil ca una, în vis, să aibă o revelație?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu