joi, 12 decembrie 2013

Oamenii-cerc sunt aceia care nu au ferestre, alte sisteme de aerisire sau măcar fisuri prin care ideile noi să se strecoare în mediul steril. Ei se repetă la nesfârșit și nu reușesc să surprindă cu nimic, niciodată.
Nu am întâlnit niciodată un om- cerc perfect. 
Dar m-am simțit de-atâtea ori agresată de câte-o idee impertinentă, încât sunt îngrijorată, mai ales că am îndoieli cu privire la faptul că inelele planetare se văd dacă stai pe Saturn.
Nu am nicio vină. Punctele de vedere la care nu m-am gândit (din diferite motive) dau disconfort. Unele chiar n-au măsură- trântesc, dărâmă, în bătaie de joc. De altele te loveşti ca trenul în zid.  Orice mişcare ulterioară este inerţială. Inevitabil, mai devreme sau mai târziu, te opreşti.
Încerc să slăbesc rezistenţa. Nu reuşesc, pentru că e vicleană. Se-ascunde în preferinţe, antipatii, impresii, orgolii şi-n tot ceea ce ştiu.
De aceea, scriu bileţele. Pun la păstrare câte-un cuvânt. Mă apropii de ele încet, mai târziu, când zgomotul de fond omenesc s-a estompat, când sunt singură şi nu am de ce şi pe cine să mint. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu