sâmbătă, 28 decembrie 2013

Gri colonial

Am citit și eu cărțile acelea.
Am ascultat, am vorbit, am mâncat și tot așa verbele
Toate sau aproape toate, chiar
Am adormit ochi de pisici plini de întrebări,
Găsind în zori aceleași răspunsuri.
Cu toate acestea, griul meu este unic.
Chiar dacă rotim aceleași cuvinte,
Formând, nesfârșit, aceleași idei, iar faptele
Sunt limitate la o gamă de fapte,
Totuși, combinațiile sunt infinite.
Cuvintele se împart în infinite oglinzi.
În lume, eu și un milion sau poate două de oameni
Ne gândim acum la culoarea gri.
Însă al meu e lăsat de un sentiment fără nume
Pe-un scaun de lemn cu spătar înalt din camera cu bufet 
Verde ou de rață pe colț
Și două cămăși împachetate, roz și lila, pe pervaz
Într-o casă pustie în stil colonial,
Care în amintire este sâmburele iubirii
Unui om care, visător sau întâmplător,
Mi-a făcut cel mai frumos dar,
Cartea „Culorile”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu