sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Ai încercat vreodată să privești în ochi un nor?


Păsările sunt cele mai mari ființe pe care le cunosc 
norii. 
Din punctul lor de vedere, oamenii nu au chip.
Umbrele lor cad peste pătrate de pământ colorate. 
Nici nu prea au timp.
Sunt ocupați cu plouatul, cu ninsul, cu alergatul. 
Vara se rup în fâșii albe subțiri și-apoi se topesc.
Mai bine!
Odată m-am atașat de-un mușuroi de furnici.
Am fărâmat un biscuite cu fructe și le-am hrănit. 
Oamenii singuri au timp. 
Ei se atașează de tot feluri de lucruri și ființe mici.
Furnicile au cărat tot biscuitele sub pământ 
și-apoi au plecat.
Ochii mei erau prea mari pentru ochii lor.
Furnicile nu mă puteau privi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu