luni, 28 octombrie 2013

Trandafirii sălbatici

Citesc o carte despre care Marcel mi-a povestit entuziast la cantină, bucuros că găsise un om căruia să i-o împrumute (Roberto Bolano, ”Detectivii sălbatici”).
Prima parte e povestită de un băiat de 17 ani care citea și scria poezii, avea dorințe, conflicte, iubite, colinda străzi, fura cărți din anticariate, zăcea în cafenele sau la prieteni fumând, ascultând, povestind, tăcând. Uneori, mergea la facultate.
Inevitabil, te năpădesc amintiri.
E caraghios că din toate cea mai dragă mi-a fost noaptea când, la o oră absurdă, mi-a bătut la ușa camerei din cămin Cătălin cu niște sacoșe uriașe pline cu lucruri colorate aduse din Bulgaria (sau poate Moldova?), unde vânduse mărunțișuri din România. Detaliile sunt irelevante, important pentru mine, și de aceea amintirea îmi este dragă, a fost că ”m-a deranjat” tam-nisam în creierii nopții, că nici nu prea s-a scuzat, ba m-a ținut de vorbă ore în șir povestind întâmplări care-mi păreau minunat de frumoase. 
Nu știu dacă era tinerețea, sau faptul că pentru a da un telefon stăteam la metrou Grozăvești o oră la coadă, dar pe-atunci prietenii nu se descurcau singuri, nici să citească o carte, nici să vadă un film, darmite să bea o bere sau să taie frunza la câini prin oraș. 
Azi dimineață stăteam în Agronomie în parc. Citeam ”Detectivii sălbatici”. Laturile careului de trandafiri erau ocupate de câte un om și o bancă. Soarele picotea iar vântul abia foșnea frunzele roșii, crestate pe margini.
La un moment dat și-a făcut apariția scârțâind dintr-o tricicletă un preșcolar, care ne-a privit, apoi a strigat: „Maiaaa, hai să mergem în parc!”.
„Da` ăsta ce-are, nu-i parc?”, întreabă numita „Maia”. 
„Nu. E... grădină! Nu vreau aici, cu trandafirii ăștia, e plictisitor”. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu