joi, 15 august 2013

Vacanța de vară

Anul trecut am plecat cu Florin și Justina patru zile în Thassos. O zi, două, am fost fericită, după care a început îngrijorarea, tristețea, frica și-n cele cele din urmă groaza că trebuie să părăsesc insula. Singura soluție a fost să-i spunem doamnei Maria în dimineața plecării că mai vrem să stăm zece zile. Pentru că a primit, zâmbind cunoscătoare, m-am liniștit pentru un timp.
M-am întors în București sărată, neagră și surâzătoare, într-o seară la mijloc de august. 
În ușă, un aviz poștal. 
A doua zi, o dimineață strălucitoare s-a ridicat în geam, așa c-am luat avizul, bicicleta și cu zâmbetul rămas lățit pe față am plecat la Oficiul Poștal 32. 
Cum am ieșit din bloc, am trăit sentimentul unui arici teleportat în centrul sălii de bal a unui spital clinic de psihiatrie. Zgomotul orașului m-a lovit nemilos. Autobuze, tramvaie, mașini, claxoane, strigăte, sfârâieli, bocănit, șuierat, lătrat, și-n plină stradă, făcându-mi ghem stomacul, Picamerul.

În aceeași zi, 11 august 2012, i-am scris lui Thomas din Kazaviti. I-am găsit site-ul dând căutare pe google "casă de închiriat thassos".
"Bună ziua! Tocmai m-am întors din Thassos, iar orașul meu îmi pare o planetă străină în care m-am pierdut. Ca urmare, sunt în căutarea unei case de închiriat în Thassos pentru o lună, anul viitor, ca să am, până atunci, speranță".  
Am primit răspunsul în aceeași zi:
"Hello! Sigur vom găsi o soluție ca să aveți casa Kavanosi pentru perioada indicată. Câțiva ani în urmă, am făcut un documentar în Delta Dunării, pornind de la Tulcea. Frumoase locuri! My best regards from Kazaviti, Thomas".

Anul acesta, în februarie, mi-a trimis prin poștă contractul, am semnat un exemplar, i l-am trimis înapoi, și am plătit avansul.

La începutul lui iulie, eram la fel de obosită și de resemnată ca de obicei. 
Pentru vacanță, aveam un plan secret: să mă las acasă, ascunsă pe un raft, în spatele unei cărți pe care n-o citește nimeni, și să iau cu mine doar partea neîncepută, cu gânduri negândite. Un om fără nume.

Am ajuns seara în Keramoti. Drumul cu vaporul a durat mult prea puțin. În Kazaviti, Thomas ne aștepta la terasa lui Jorgos, sub paltini uriași. Avea în mână o găleată verde, cu boabe pentru pisici. 
Am urcat pe străduțe. Kavanosi stă în buza pădurii, ultima casă din sat. Pisica tărcată, subțire ca fumul, era pe trepte. "Tocmai a născut", spune Thomas, "puii trebuie să fie ascunși prin apropiere". 
Îi dăm boabe, îi umplem ulcica cu apă și ne așezăm. 

Muntele e înecat în liniște. 
Aici, sus, oamenii vin doar vara, cei mai mulți în vacanță. Uneori trec turiști care fac turul satului și găsesc pe prispă la ultima casă doi oameni tăcând și-o pisică subțire ca fumul. "Kalimera", "kalispera", ne salutăm, unii fac poze.
În grădină avem un umbrar cu lemn vechi, din care mănâncă zburătoare puțin mai mari decât viespile. Ronțăitul se aude clar în nemișcarea zilei.
Dimineața coboară în munte capre clătinând din tălăngi. Dacă închizi ochii, se aud ca o apă curată curgând năvalnic pe pietre.
Verdele zumzăie, scrâșnește, fluieră, țiuie, fâlfâie, iar noaptea trosnește sub pași.
La boabele puse la vedere pe pietre nu vin doar pisicile din sat (motanul negru, Iubita subțire ca fumul, motanul gri cu petic alb, pisica mare gri, pisica mică gri, pisica mică albă cu un ochi albastru și altele, în trecere), ci noaptea coboară din pădure arici uriași, fâșâind și trosnind frunzele uscate cu lăbuțe roz subțiri. Își bagă-n castron botul lung și rotund în capăt, ronțăind cu poftă Friskies și Whiskas.

Casa Kavanosi are 160 de ani. Parterul e îngropat în pământ, topind în răcoare fierbințeala amiezii. La etaj, bucătăria și camera mare cu șemineu, peste care se întind bârne în care murmură carii. Pe acoperiș trec pisici, păsări, smochine, prune și zarzăre căzătoare. Lipsesc perdeluțele, ornamentele, florile. Casa aceasta e aspră, albă și simplă, ca Grecia.
Am îmbrăcat paturile și masa în bumbac alb și am cumpărat o tufă de busuioc de la florăria din Panagia, pe care am așezat-o afară, pe trepte. 

Dimineața începe la brutăria din Prinos. Aici pâinea are gust, aromă și crustă. Mai scoatem din cuptor croissante cu unt și ciocolată, plăcintă cu cremă de vanilie, prăfuită cu zahăr și scorțișoară, și biscuiți fragezi cu unt.

În Skala Prinou, așteptăm răbdători la plajă, pe șezlongurile albastre de sub măslini, români, nemți, englezi, elvețieni, bulgari, sârbi, venirea fetei brunete. Doar ea, vrăjitoare grecoaică, știe să facă o cafea la ibric fermecată, cu burta grea de caimac fierbinte, pe care-o aduce legănat în căni mari, aburinde. Aproape toți ne știam din priviri. Eram bucuroasă când îi regăseam a doua zi, semn că fericirea poate dura.

La plaja de marmură, raiul are program. La 6 și 10 se deschid ușile, intră soarele și începe să se cațere-n pini. Până la 9, se desfășoară activitățile specifice raiului, după care încep să vină turiștii și se închide. 
Începe spectacolul.  
O femeie blondă, cu ruj portocaliu, se întinde, își privește abdomenul plat și închide ochii, suspinând mulțumită. În scurt timp, se plictisește. Își desface picioarele, mâinile, își dă capul pe spate, să nu rămână vreo zonă albă. Apucă o pară, cu două degete. O savurează delicat, bănuind că e posibil ca cineva să o observe.
În apă, o femeie obeză hohotește. 
Un bătrân stă în mare până la mijloc, cu ochii mijiți, mâinile la spate, privind plaja și legănând-se înainte- înapoi. 
Apare soțul rasat, cu funcție, a slăbit în ultimul timp, grizonat, cu aparatul foto la gât. Soția- ochelari negri mari, coafată, îi face țăndări masca de rafinament, începând să țipe în marea nevinovată. Ia poziții nefirești, se ridică pe-o stâncă, cu un picior atârnând grațios, aa, fă-mi una cu pescărușul ACUUM, aa, MIHAELAA, hai să facem poze, ALEXANDRUUU! "Vin, vin", mormăie Alexandru (fiul), IA-O ȘI PE MIHAELA! "Se bronzează, las-o". Grup statuar, ca pescărușii, pe stânci. Mihaela nu face față presiunii, se alătură, nu vrea să strice armonia familiei.
Femeia blondă iese din mare, stă câteva minute la mal, în izbiturile valurilor, apoi se ridică, își stoarce în mod repetat sutienul, strângându-și sânii cu mâinile.
La 12, plecăm. Plaja e arhiplină. Pe drumul cu praf alb, ne întâlnim cu zeci de mașini care vin.

Răsărit, tihnă, asfințit.
Nu e ușor. Seninătatea e ceva străin, neomenesc, promisiune de fericire pe care zeii nu și-au ținut-o. 
În Grecia, timpul luptă cu tine, te cucerește, ți se-nfășoară-plantă agățătoare, crescându-ți frunze și flori zi de zi, atât de încet că nu știi dacă e mugur sau fluture care te doare când la apus sfârșitul se lasă tremurând în picioare.
Hrănită cu soare, cu sare și infinitul albastru, agățătoarea se face așa de mare că foșnind plin de viață, aluneci fericit pe vapor.
În portul din Skala Prinou, atât vaporul mic roșu, cât și cel mare alb, fac la plecare o piruetă care miră marea când se trezește în poală cu un lac plutitor. Apele nemișcate desfășoară în evantai portul, terasa de sub pini, șantierul de bărci și plaja unde-ai legat prietenii mute și dintr-o dată observi că nu mai e nicio punte, nimic nu te mai leagă, vicleană pirueta ți-a retezat rădăcina și-atunci te-apucă groaza, nu mai este întoarcere, nimic nu te minte, știi că-i pierdut pe vecie acest timp, devine trecut. 

Kazaviti
















Skala Prinou


















Plaja de marmură (Saliara)













Skala Marion











Lacul Marion




Panagia




Thassos (Limenas)






 Limenaria, Grand beach


Plaja fără nume




Pe drum


















Livadi Beach


 Skala Prinou- Kavala













~sfârșit~

Fotografiile sunt făcute cu iPod 5, needitate (o parte sunt făcute cu programul Hipstamatic)











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu