vineri, 21 iunie 2013

Grădina mea

S-a întâmplat să petrec trei zile pe malul Dunării, cazată la un hotel de patru stele.
La Mon Jardin, turiștii se relaxează pe terasă, îmbălsămați cu autan, privind curgerea fluviului, fac baie în piscina cu apă cristalină și se odihnesc în paturile cu saltele groase, în răcoarea aerului condiționat.
Aproape uiți că ești la Mahmudia. 
Cum ieși din țarc (grădina hotelului cu boscheți simetric retezați e separată de părculețul comunal cu gard de plasă), o iei pe strada principală care se întinde între blocuri.
În fața lor, pe bănci, localnicii se odihnesc privind unii la alții și împreună la turiștii care ies pe porțile cu senzori ale hotelului.
Privirile sunt grele, sorbind cu sete detaliile. La geamuri atârnă rufe.
Scăpat din încleștarea ochilor, ajungi în centru la magazinul mixt, supermarket și cel de confecții, cu îmbrăcăminte și produse gonflabile chinezești. (La hotel sunt expuse în vitrină două coșuri frumoase de paie. Sunt împletite de oamenii din sat, dar numai la comandă. Mă grăbesc și cumpăr unul, Mihaela îl ia pe celălalt, Diana se întristează. "Numai la comandă!" subliniază recepționera). 
Din centru se răsfiră Mahmudia cu străduțe lungite spre Dunăre, drepte ca semne de mirare sau gheboșate a-ntrebare.
Grădini umbroase cu fasole-n pari,
roșii-nnădite de papură,
gutui, 
caiși,
 cireși și vișini,
 meri,
 corcoduși, 
curți înflorate cu alei sub viță, 
câini mititei, 
pisici căscând sub streașină, 
perdele albe clătinând în albastrul tâmplăriei de lemn. 
Pe lângă garduri sunt trase bărci.
Încet, coaptă-n chirpici, îți intră-n suflet pacea. 
Nu se oprește-o clipă Dunărea, cum nu se va opri în veci frumosul. 
Sper.












 fotografiile sunt făcute cu iPod 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu