marți, 9 aprilie 2013

la mijloc de lac

Au ajuns la mal cuvintele. Le-am trimis cu o luntre să povestească tăcerea unui mijloc de lac. S-au întors cu vestea că lacul ştia povestea şi s-a cam plictisit. 
Om fiind şi cunoscând lacurile, vestea nu m-a surprins, ba chiar o aşteptam. Cuvintele, în schimb, nu ştiu nimic.
Au coborât nesigure pe mal, clătinând din mâini şi cap a reproş. S-au trântit pe iarbă şi cum stăteau aşa, fără să scoată un cuvânt, o umbră de copac le-a zis de sus: 
Bună ziua! Vă rog să mă scuzaţi, s-a întâmplat ceva?
Cuvintele au deschis ochii mari, au început să clipească des, privind cu stupoare la petele de soare care se strecurau prin ochiurile umbrei.
Culorile au început să râdă, soarele a zâmbit, un roi de miresme a trecut chicotind, iar în zare o întunecare, auzind şi ea de stupoare, a bufnit scurt. 
Mi-a fost milă de ele atunci şi le-am dat explicaţii- cum că înainte de ele au fost alţii- un lac greu cât trecutul, o umbră, culori, o răcoare, un soare, mirosuri şi gesturi, care atunci când cuvintele tac, încep să vorbească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu