vineri, 22 martie 2013

Pe drum

Am luat decizia de a sărbători faptul ca am îmbătrânit cu o săptămână (15-22 martie) aruncându-mă în ploaie, din metrou în Herăstrau, apoi prin bălţi încet spre casă.
Parcul suna a gol. Nu se clintea un fir de vânt. Copacii negri îmbibaţi de apă luceau sub felinare cu burţi de picuri surprinse-n echilibru pe crengi. 
Tolstoi era luminat în van. Ba nu, eu l-am văzut, dar eu aproape nici nu sunt, cu bascheţii ăştia uzi si muţi. 
Trei câini albi dormeau încolăciţi pe iarbă. Nici urmă de pasăre.
Pe când gândeam aşa, ceva ridicol şi neînsemnat, în dreptul caselor de la muzeu, m-a lovit mirosul  de urzici, noroi, var sau ciment ud. Timpul pierdut mi s-a încolăcit de glezne, ţinându-mi calea. Nu ştiam sau poate uitasem că port cu mine mirosul ăsta de casă udă. Mă intreb dacă aş pleca nişte ani altundeva, cum ar mirosi amintirea Bucureştiului.
Pe străduţele înghesuite între maşini se lăsase o noapte bună. Mai picura. Trei pisici, două albe şi una persană maro, stăteau adunate sub streaşină. Alta tărcată cu gri era sus pe stâlp.
Ce faci?
Mne, a zis scurt cu voce de aţă. Era motan. S-a ridicat pe labele din faţă, şi-a umflat blana, a căscat, apoi s-a aşezat.
M-am oprit sub un pom, am pus umbrela sub braţ şi am scos iPodul să fotografiez ploaia agăţată de crengi. Comportament suspect, a decis câinele de vizavi, care m-a alungat.
Mai trecea câte o maşină. Oamenii nu se vedeau. Sau poate n-am fost eu atentă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu