miercuri, 20 martie 2013

O zi fără cuvinte

Când obosesc de gândit în cuvinte, le pieptăn absentă, cu mintea la ceva fără nume, apoi le strâng de pe jos, într-o coală albă, pe cele căzute. Formez grămăjoare, dar sunt rărite, desperecheate, abia stau în fire. În frazele astea nu cad cele frumoase, puternice, strălucitoare, ca: fericire, iluzie, moarte, iubire, fiinţă, timp.
Atunci, iau un coş de nuiele din bucătărie şi mă duc la piaţă. Aduc urzici, spanac, făină şi drojdie, curăţ foaie cu foaie sub apă, le moi la foc mic şi coc o pâine rotundă, pocnită la mijloc şi arsă pe creste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu