miercuri, 27 februarie 2013

Amintiri din Delta Dunării

Am pierdut imaginaţia, căutând adevăruri. Nu mă pot întoarce, dar vine ea la mine, amintirea basmului. Nu este sigur că s-a întâmplat ce-mi amintesc din copilărie. Dar lumea pe care am imaginat-o atunci este singura realitate în care-mi pun speranţele. Eram chiar eu.
Din întâmplări pierdute pe vremuri, când plecam noaptea din gara de sub Ceahlău în expediţie în Deltă, mi-a rămas amintirea unui dor de celălalt tărâm.
Nu eram decât un copil somnoros, cu un rucsăcel în spate cusut de mama. Dormeam enorm- în tren, prin săli de aşteptare în Adjud, pe sacii grei cu beţe de cort. Nu ştiu de unde veneau poveştile.
De câte ori ajung în port, îmi îngheaţă sufletul de fericire. Trăiesc sentimentul Depărtării. Dunărea clătinând bărcile, cu mirosul ei bătrân, îmi spală anii şi mă face copil. 




 








  




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu