vineri, 11 ianuarie 2013

Mi-a sărit ca un nasture somnul, în caiet îmi aştern visele, ascult în tăcere cântecul hârtiei creionate în semne, aproape negre şi aproape moi, ca un mijloc de ochi. Din ceaşca albă subţire şi fierbinte se aud flori de tei dospind clipocit. Aburii calzi îmi amintesc de ceva familiar, o spinare de pământ dogorind în dezgheţ suflul celor îngropate în aşteptare. Scârţâie parchetul sub paşii motanului, mă cercetează, apoi stă pe gânduri. În fereastră dorm blocuri mari zăvorâte. Se decide şi sare. Nepăsător, îmi strică liniştea pătratelor din pijama şi-ncepe să toarcă. Iau cartea, dar e pe sfârşite, mă întristează, îmi doresc promisiuni de fericire, cărţi necitite.

Un comentariu: