marți, 15 ianuarie 2013

în Komandament

A venit la mine inocent ca o floare de cireş alb imaculată cu adieri roz pal pe alocuri. Zâmbitor prietenos, ochii-i sclipeau: "Alina, hai să te dai pe tobogan!" "Ce tobogan, nu vin, mi-e frică", îi zic lui Toma. "Haidee, s-a dat şi Miruna, se dau copii, e drept, o sa vezi, nu prinzi viteză". Mă duc după el, urc scările, dau de gura unui tub căscată naiba ştie unde, inima îmi bate, dau înapoi, dar doi copii de 5-6 ani care se avântă fericiţi în hău mă momesc. "Toma, dă-te tu primul." "Nu, dă-te tu, eu vin din spate. Ţine mâinile pe piept sau pe lângă corp." În plină inconştienţă, păşesc. Mă întind prevestitor cu mâinile pe piept, se aude semnalul, închid ochii. Cam la jumătatea căderii, răsucită, ameţită, îngrozită, mi-a venit glasul: "Tomaaaaa, te omoooooooooooooorrr". Tocmai începusem să revin la condiţia de fiinţă raţională când tubul se cufundă în întuneric şi încep să ma biciuiască flashuri mov, verzi, albastre şi ce culori or mai fi fost. Încep să mor. Simt cum nebunia ia amploare. Viteza e ameţitoare. Cad vertical. Apă. Acum o să mă înec. Ca prin vis, incredibil de uşor, mă ridic. Apa e mică. Mă agăţ de scări. Îl aşept să-l omor, dar vine râzând. Toma...





2 comentarii: